După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Liturghie arhierească la Mănăstirea „Sfântul Ilie”-Paltinul
Mănăstirea „Sfântul Ilie”- Paltinul din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și-a sărbătorit miercuri, 20 iulie, hramul. Pelerinii au urcat pe Transfăgărășan, la cota 1.200 m, pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe arhiepiscopia argesuluisimuscelului.ro. De asemenea, a fost săvârșită slujba Parastasului pentru toți ctitorii care au contribuit în timp la construcția acestui ansamblu monastic, precum și pentru toți lucrătorii care au pierit în timpul lucrărilor executate la Transfăgărășan.
În cuvântul rostit cu această ocazie, chiriarhul eparhiei a spus că o țară poate fi salvată de la primejdie având exemplul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, un model de ascultare și credință.
Biserica, cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și „Acoperământul Maicii Domnului”, s-a ridicat în perioada anilor 1994-2015.



.jpg)
