Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Liturghie arhierească la Râmnicu Vâlcea
Sâmbătă, 12 martie, la Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie. La slujbă a luat parte şi Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. La final, PS Emilian Lovişteanul a oficiat slujba Parastasului pentru pomenirea celor adormiţi întru Domnul şi a rostit un cuvânt de învăţătură pentru credincioşii prezenţi.
(Arhid. Liviu Găman)



.jpg)
