În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Liturghie arhierească şi lansare de revistă la Seminarul Teologic Dorohoi
După vizitele efectuate săptămânile trecute la seminariile teologice de la Mănăstirea Neamţ şi Botoşani, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent luni, 11 februarie 2013, în mijlocul elevilor şi profesorilor de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi. Întâlnirea a culminat cu lansarea revistei de poezii „Picături de sidef“, iniţiativă a cluburilor de literatură şi de jurnalism „Aleph“ de la Seminarul Dorohoi.
La începutul acestei săptămâni, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi a avut loc o întâlnire între IPS Mitropolit Teofan şi elevii, profesorii şi ostenitorii unităţii de învăţământ de aici. Întâlnirea a debutat la primele ore ale dimineţii, cu oficierea Sfintei Liturghii arhiereşti în paraclisul seminarului, la care au participat atât elevii seminarişti, cât şi copiii de la grădiniţa ce aparţine seminarului. Din soborul slujitor au făcut parte arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protoieriei Dorohoi, pr. prof. Constantin Muha, directorul seminarului, precum şi şi ceilalţi părinţi profesori.
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a făcut referire, printre altele, şi la ce înseamnă dobândirea adevăratei libertăţi: „Destinaţia unui aşezământ teologic, precum acest seminar, este dată de capacitatea de a înţelege, a trăi şi a mărturisi împărăţia cerului şi de a găsi adevărata libertate, după care tinde orice inimă de tânăr. Libertatea nu trebuie trăită spre desfăşurarea fărădelegii, caz în care ea devine acoperire pentru păcat, ci ea se dobândeşte din lupta omului cu duhurile cele viclene, când el devine puternic nu după duhul lumii acesteia, ci întru cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, izvor al vieţii veşnice. Dacă libertatea nu este trăită şi mărturisită în adevăratul ei sens, omul devine izvor fără de apă şi nor fără de ploaie, nu-şi găseşte rostul şi este expresie a dezamăgirii şi a tragediei. Elevul seminarist este destinat să ajungă la libertatea fiilor lui Dumnezeu şi să fie izvor de apă, aluat care dospeşte frământătura, lumină a lumii şi sare a pământului“.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. director Constantin Muha a adresat un cuvânt de bun venit Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, evidenţiind frumuseţea şi solemnitatea zilei: „Ne bucură şi ne motivează faptul că IPS Mitropolit Teofan ne trece pragul seminarului de câte ori are ocazia, sfătuindu-ne cum să pregătim aceşti copii pentru viaţa Bisericii, pentru viitorul ţării şi al neamului. Astăzi e zi de sărbătoare pentru şcoala noastră, instituţie de învăţământ care în acest an împlineşte 90 de ani de la înfiinţare şi 2 decenii de la reînfiinţare“.
După slujba Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vizitat fiecare clasă a Seminarului „Sfântul Ioan Iacob“, discutând cu seminariştii şi cu profesorii lor, şi dăruindu-le fiecăruia câte o iconiţă şi un calendar.
Lansarea revistei „Picături de sidef“
Începând cu ora 13:00, în „Sala Albă“ din incinta Seminarului Dorohoi, în prezenţa Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, a cadrelor didactice şi a oficialităţilor locale ale oraşului Dorohoi, membrii cluburilor de literatură şi de jurnalism „Aleph“ din cadrul seminarului au lansat revista de poezii „Picături de sidef“, fiecare elev autor recitându-şi propriile creaţii. Momentul artistic a continuat cu sceneta „De-ale lui Păcală“ interpretată de trupa „Şturlubaticii“, coordonată de prof. Cristina Ionela Ignat, precum şi cu câteva piese muzicale în interpretarea membrilor grupului „Allegria“ al clubului folk de la Seminarul Dorohoi, acompaniaţi de domnul profesor Daniel Hariga. De asemenea, membri ai cluburilor „Aleph“ de la seminariile teologice din Iaşi şi Botoşani, prezenţi la eveniment, au susţinut câte un moment artistic.
Vizita Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit la Dorohoi s-a încheiat cu o întrevedere cu cadrele didactice ale seminarului şi cu prânzul luat împreună cu elevii şi profesorii la cantina seminarului.
„Am avut un vis care acum a devenit realitate“
Primul număr al revistei „Picături de sidef“ are 50 de pagini şi cuprinde creaţii literare ale elevilor seminarişti Adăscăliţei Loredana Adelina, Ropotă Loredana Alexandra, Ibănişteanu Roxana, Hriţuleac Andrei, Prodan Roxana, Ecaterina Muha şi Cosmin Iurea. Mai multe detalii despre iniţiativa de a crea o revistă a seminarului ne-a oferit Loredana Adelina Adăscăliţei, coordonator al Clubului de Literatură „Aleph“ al Seminarului Dorohoi: „Am încercat prin această revistă să dăruim şi altora din preaplinul sufletului nostru şi nu regretăm acest lucru, fiindcă am avut un vis care acum a devenit realitate. Intenţionăm ca viitorul număr al revistei să fie mai bogat şi să implicăm şi celelalte cluburi în organizarea lui“. De asemenea, profesoara de limbă şi literatură română Cristina Ionela Ignat ne-a vorbit despre activităţile literare ale seminarului de-a lungul timpului, evidenţiind şi frumoasa colaborare cu „Aleph“: „În anul 2003 am înfiinţat Cenaclul Haris, îndemnându-i pe elevii seminarişti către diferite secţiuni cum ar fi creaţie şi dramatizare. Astăzi am participat la lansarea revistei «Picături de sidef» a cluburilor «Aleph», prin care tinerii seminarişti demonstrează că lumea de astăzi are nevoie de sensibilitate, de frumuseţe, de hrană spirituală, de îndemnul de a se întoarce şi de a se apleca cu mai multă atenţie, seriozitate şi plăcere către taina lecturii. Am fost plăcut impresionată şi ţin să felicit iniţiativa înfiinţării cluburilor «Aleph», pentru că, dacă unii elevi nu au avut curaj să participe la şedinţele Cenaclului Haris, având impresia că există prea multă rigurozitate, au păşit cu multă încredere pragul «Aleph», unde şi-au descoperit talentul de a scrie“.
Despre bucuria de a fi aleph-ist ne-a vorbit Loredana Alexandra Ropotă, coordonator al Clubului de Jurnalism al Seminarului Dorohoi: „Dacă la început unii dintre noi erau mai rezervaţi, acum putem spune cu siguranţă că «Aleph» ne-a unit şi ne-a demonstrat că prin muncă şi dăruire, unite cu ceva distracţie, nimic nu e imposibil“. „«Aleph» înseamnă foarte mult pentru mine. Mulţumesc în mod special trainerilor care au fost alături de noi şi Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru finanţare“, a adăugat şi Andrei Hriţuleac, secretar al Clubului de Literatură „Aleph“ - Seminarul Dorohoi.
Reţeaua de cluburi „Aleph“ este o iniţiativă a elevilor din cadrul seminariilor teologice din Arhiepiscopia Iaşilor. Scopul acestor cluburi este de a crea comuniune şi de a dezvolta pasiunile care îi unesc pe seminarişti. „Aleph“ este structurat în cluburi de literatură, jurnalism creştin, teatru şi muzică, iar mottoul sub care membrii participă la întâlniri şi activităţi este „Dă glas pasiunii tale!“.