Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghie baptismală la metocul chiriarhal de la Itești
Marți, 7 mai 2024, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a săvârșit Sfânta Liturghie baptismală la metocul chiriarhal „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” de la Itești, județul Bacău.
În cadrul Sfintei Liturghii a fost creștinat pruncul Damian Mihail, cel de-al treilea fiu al părintelui Marius Ionuț Roșu și al prezbiterei Roxana, nașii de botez fiind părintele Constantin Abageru și prezbitera Elena. Din sobor a făcut parte arhimandritul Nicodim Bițic, consilier eparhial și duhovnicul maicilor din obștea așezământului monahal de la Itești.
La final, Părintele Arhiepiscop Ioachim a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre semnificația și istoria Tainei Botezului: „Astăzi cu emoție am participat la Sfânta Liturghie, în cadrul căreia noi am botezat un prunc, pe care l-a adus Dumnezeu pe lume să fie de acum cărămidă vie, conștientă la edificiul Bisericii din care facem parte. A fost o Liturghie baptismală, care se făcea mereu înainte, lucru amintit și de o ectenie care spune: Câți sunteți chemați ieșiți, cei chemați ieșiți, și care face referire la catehumeni, cei care puteau participa la Sfânta Liturghie până la momentul epiclezei atunci când erau rugați să iasă, pentru că doar cei botezați în numele Preasfintei Treimi și pecetluiți în credința adevărată în Iisus Hristos puteau rămâne. Timpurile au trecut și s-au schimbat anumite lucruri în Biserica noastră. De exemplu, în perioada comunistă, copiii erau botezați ori în satele respective, ori la mănăstiri, lucru excepțional, întrucât acestea au reprezentat întotdeauna o salvare a spiritualității ortodoxe în timpurile grele, atunci când nu puteai merge cu o icoană sau o Biblie, din cauza unui ateism teoretic prezent în societate”.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a subliniat rolul de înnoire și întărire pe care această taină îl are pentru cel creștinat, precum și legătura creată între cel botezat și Biserică: „Am o bucurie mare când botez pe cineva, pentru faptul că se înnoiește și întărește Biserica. Prin botez, acest prunc a devenit un mădular al Bisericii lui Hristos, fiindcă este botezat în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh și în această calitate merge către asemănarea cu Sfânta Treime, căutând să odihnească prin chipul său pe cel al lui Hristos”.
De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim i-a pomenit pe credincioșii Nicolae și Maria Zaharia, părinții pr. protopop Nicolae Zaharia, din cadrul Protopopiatului Onești, care au adormit întru Domnul în urma unui accident tragic, în data de 6 mai 2024.