Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Liturghie de Întâmpinare în Catedrala „Sfântul Nicolae“ din Râmnic
Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea a devenit neîncăpătoare pentru numărul credincioşilor veniţi să cinstească sărbătoarea Întâmpinării Domnului. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.



.jpg)
