Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghii arhiereşti în eparhiile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
Ieşenii sunt aşteptaţi în prima zi de Crăciun la Catedrala mitropolitană din Iaşi pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan. Mâine dimineaţă, IPS Pimen va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, iar PS Corneliu la Catedrala episcopală din Huşi, în timp ce PS Ioachim Băcăuanul va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman.
La Catedrala mitropolitană din Iaşi programul liturgic în prima zi de Crăciun va începe la ora 7:00 cu Miezonoptica şi va continua cu Utrenia şi Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. La finalul slujbei va avea loc un concert de colinde susţinut de Corul "Sanctus" al Catedralei mitropolitane din Iaşi, dirijat de dr. Costel-Mirel Nechita. "Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care va adresa un cuvânt de binecuvântare pentru toţi credincioşii. Binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan va fi transmisă şi prin Pastorala la sărbătoarea Naşterii Domnului, care a fost trimisă la toate parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Iaşilor", a precizat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Duminică seara, de la ora 16:00, va fi oficiată Privegherea în cinstea Soborului Maicii Domnului şi Sfântului Nicodim cel Sfinţit de la Tismana. În a doua zi de Crăciun va fi oficiată Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în seara aceleiaşi zile, programul liturgic va continua cu Privegherea în cinstea Sfântului Arhidiacon Ştefan, Întâiul Mucenic. Marţi, 27 decembrie, va fi săvârşită Sfânta Liturghie. Atât în a doua, cât şi în a treia zi de Crăciun, în jurul prânzului, la Catedrala mitropolitană din Iaşi va fi susţinut un concert de colinde. Colindători la Catedrala arhiepiscopală din Suceava În prima zi de Crăciun, la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. După cum ne-a relatat pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, la momentul cuvenit, Înalt Preasfinţia Sa va citi Pastorala la praznicul Naşterii Domnului. La finalul slujbei, corul Catedralei arhiepiscopale din Suceava, dirijat de pr. prof. Lucian Tablan Popescu, va susţine un concert de colinde. "Colindătorii de pe meleagurile Bucovinei vor veni la catedrală în portul bucovinean pentru a-l colinda pe IPS Pimen. La final, părinţii Mănăstirii "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava vor oferi pachete cu alimente celor nevoiaşi şi daruri pentru copii", a relatat pr. Dragoş Buta. La Catedrala arhiepiscopală din Roman va fi oficiată mâine Sfânta Liturghie de către PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. "În cadrul Sfintei Liturghii va fi citită Pastorala la sărbătoarea Naşterii Domnului a Înalt Preasfinţitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. La final vor fi împărţite daruri copiilor şi persoanelor defavorizate care vor participa la slujbă", a amintit pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În ziua de prăznuire a Naşterii Domnului, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi. Slujiri arhiereşti de Crăciun De sărbătoarea Naşterii Domnului, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi, iar luni, 26 decembrie, va sluji la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" - Curelari din Iaşi. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va oficia mâine Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, iar în a doua zi de Crăciun va sluji la Catedrala "Naşterea Domnului" din Suceava. În cea de-a treia zi de Crăciun, marţi, 27 decembrie, Înalt Preasfinţia Sa va sluji la Mănăstirea Putna din judeţul Suceava. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi mâine Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar luni, 26 decembrie, va sluji la Biserica "Sfântul Ilie" din Bârlad. În a treia zi de Crăciun, Preasfinţia Sa va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi mâine Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Antonie cel Mare" din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, iar luni, 26 decembrie, va sluji la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia în prima zi de Crăciun Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman, iar luni, 26 decembrie, va sluji la Biserica "Sfinţii Voievozi" din Bacău. Marţi, 27, decembrie, de sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan, PS Ioachim Băcăuanul va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman.