Lucrare de referinţă pentru Biserica din Transilvania

Recent a apărut la Editura Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului, lucrarea istoricului academician Nicolae Stoicescu, intitulată „Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Transilvania“.

Profesorul şi istoricul de artă Vasile Drăguţ, arăta, în prefaţa unui alt repertoriu al istoricului academician Nicolae Stoicescu, că „fiecare cercetător ştie din proprie experienţă cât timp preţios a trebuit să investească pentru alcătuirea unui fişier personal pentru problemele în studiu, ştie cât de necesare îi sunt repertoriile şi dicţionarele de specialitate“. Deşi obsesia gloriei sau a originalităţii îi îndeamnă pe mulţi să treacă cu uşurinţă pe lângă munca onestă şi răbdătoare a alcătuirii de repertorii, în perspectiva timpului, tocmai această categorie de lucrări se dovedeşte a fi mai trainică şi mai solicitată, după cum a mai arătat Vasile Drăguţ. Instrument de lucru util cercetătorilor, repertoriul bibliografic rămâne o poartă deschisă studiului, poate prima de la care cel aplecat asupra istoriei porneşte în descifrarea tainelor trecutului. 

Un istoric, deţinut politic

Nicolae Stoicescu s-a născut la Slatina, pe 30 noiembrie 1924, a urmat studiile primare şi liceale şi facultatea de istorie la Bucureşti, iar după obţinerea licenţei, din 1950 până în 1951, este angajat ca asistent universitar şi cercetător la Institutul de Istorie al Academiei Române. În octombrie 1951 a fost arestat şi condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la patru ani de închisoare corecţională pentru uneltire împotriva ordinii sociale. Execută pedeapsa la penitenciarul Jilava şi în lagărul de muncă „Peninsula“, unde deţinuţii politici erau folosiţi pentru construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră. Îşi reia activitatea ştiinţifică din 1957, devenind cercetător principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ de pe lângă Academia Română. În 1971 i se conferă, de către Universitatea din Bucureşti, titlul de doctor în istorie, iar în 1993 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. S-a opus campaniei de dărâmare a bisericilor şi de sistematizare a satelor, iar în 1989 a fost pensionat forţat de la Institutul de Istorie. După Revoluţia din 1989, profesorul Nicolae Stoicescu a fost ministru al Cultelor, apoi ambasador al României la Atena. La 15 septembrie 1999 a trecut la Domnul, lăsând posterităţii o operă impresionantă.

Printre lucrările de referinţă se află „Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti“ (1961), „Curteni şi slujitori. Contribuţii la istoria armatei române“ (1968), „Sfatul domnesc şi marii dregători din Ţara Românească şi Moldova (secolele XIV-XVII)“ (1968), „Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova (secolele XIV-XVII)“ (1971), „Continuitatea românilor: privire istoriografică, istoricul problemei, dovezile continuităţii“ (1980), „Unitatea românilor în evul mediu“ (1983), în colaborare „Răscoala seimenilor sau răscoala populară“, „Cum măsurau strămoşii. Metrologia medievală pe teritoriul României“ (1971), precum şi monografii dedicate unor domnitori: Vlad Ţepeş (1976), Matei Basarab (1982), Radu de la Afumaţi (1983).  De asemenea, la bibliografia lui Nicolae Stoicescu se adaugă peste 100 de articole şi studii, contribuţii la ediţii de izvoare, colaborările la volume de sinteză şi enciclopedii.

Localităţi şi monumente ale Transilvaniei