Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat slujba Privegherii la Mănăstirea Durău, în ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din zona Neamțului.
Lucrări de pictură exterioară la Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”-Sfinți din Capitală
Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”-Sfinți, Calea Moșilor nr. 79, sector 2, București, organizează licitație în vederea adjudecarii lucrărilor de restaurare exterioară a picturii bisericii parohiale. Licitația va avea loc la biserica parohială în data de 10 mai, ora 10:00. Termenul-limită pentru primirea ofertelor este 9 mai. Pictorii interesați pot prezenta la sediul parohiei ofertele de execuție, însoțite de CV și portofoliu de lucrări, acestea urmând a fi analizate în ședința de licitație. Informații cu privire la devizul lucrărilor de restaurare a picturii pot fi obţinute de la pr. paroh Petru Andreana, telefon 0744.140.468.



.jpg)
