Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Lucrări în curs de finalizare la Centrul „Sfântul Ioan“ din Vaslui
Lucrările la Complexul ecleziastic „Sfântul Ioan“ din Vaslui se apropie de finalizare. Construcţia centrului a început în anul 2005, iar în decursul acestui an, anumite segmente ale complexului, care cuprinde un paraclis, un centru de zi pentru copii nevoiaşi, un adăpost de noapte pentru mamele-victime ale violenţei în familie şi o bucătărie profesională, vor fi funcţionale. „Planul de construcţie a complexului ecleziastic cuprinde două componente: paraclisul, prăznicarul, clopotniţa şi casa mortuară, iar cea de-a doua latură este una socială, formată din centrul de zi pentru copiii din familii fără posibilităţi materiale, unde 30 de elevi vor lua o masă caldă zilnic şi vor beneficia de meditaţii şcolare cu profesori voluntari, şi centrul de noapte pentru mame şi copii, constituit ca adăpost pentru victimele violenţei în familie, cu o capacitate de nouă camere. Construirea complexului social a început în anul 2005“, ne-a informat Marin Tudorică, inspector pe probleme de asistenţă socială în cadrul Episcopiei Huşilor. (C.C.)



.jpg)
