În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului
Membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului s-au reunit în urmă cu două zile în sediul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ din Roman. Lucrările au fost prezidate de PS Ioachim Băcăuanul şi au fost precedate de slujba Te Deum-ului. În cadrul Adunării eparhiale de la Roman au fost prezentate rapoartele de activitate pentru anul 2012 şi s-au propus noi proiecte pentru anul în curs.
În sala de conferinţe a Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ a avut loc sâmbătă, 26 ianuarie, Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, prezidată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Întâlnirea a debutat în Catedrala arhiepiscopală din Roman, unde a fost oficiată o slujbă de Te Deum de către un sobor de preoţi, în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul şi a membrilor Adunării eparhiale. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a adresat cu acest prilej un cuvânt de învăţătură, în care a prezentat rolul pe care Adunarea eparhială îl are în viaţa Bisericii. În acelaşi timp, Preasfinţia Sa a vorbit despre ierarhii care au condus destinele eparhiei din scaunul vlădicesc de la Roman, cu demnitate, cu responsabilitate harică, străduindu-se să propovăduiască dreapta învăţătură şi să insufle în rândul credincioşilor cuvântul Sfintelor Evanghelii. „Pe scaunul vlădicesc de la Roman consemnăm prezenţa a peste 75 de ierarhi. Fiecare ierarh a avut un rol important, marcând timpul său. Noi, inspirându-ne din activitatea lor, încerăm să marcăm timpul nostru. Dumnezeu este acelaşi pentru toţi şi diferit pentru fiecare şi de aceea nădăjduim ca Cel Preaînalt să ne inspire în continuare, având exemplul înaintaşilor. Dorim să ducem mai departe cu demnitate şi acribie toate prerogativele care ne-au fost însărcinate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dorim, de asemenea, să răspundem nevoilor spirituale ale credincioşilor acestei eparhii de Dumnezeu păzite. Din analiza rapoartelor care vor fi studiate în cadrul comisiilor veţi înţelege întreaga noastră activitate“, a spus PS Ioachim Băcăuanul, care a mulţumit tuturor membrilor Adunării eparhiale, cler şi laici, care au răspuns chemării Bisericii de a participa la acest moment important de bilanţ şi de pregătire pentru noile activităţi ale anului 2013. „Întâlnindu-ne în spaţiul Catedralei arhiepiscopale la slujba de Te Deum, am mulţumit lui Dumnezeu pentru cele ce am săvârşit în anul trecut şi ne-am rugat să binecuvinteze ziua de astăzi (n.r. sâmbătă). Dumneavoastră, membrii Adunării eparhiale, aţi fost invitaţi pentru a face o analiză şi un bilanţ al împlinirilor ce au fost realizate de către administraţia eparhială în 2012“, a menţionat PS Ioachim Băcăuanul.
„Vom încerca să continuăm mandatul rânduit de Dumnezeu“
După slujba Te Deum-ului, PS Ioachim Băcăuanul şi membrii Adunării eparhiale au vizitat sediul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“, aflată în imediata apropiere a Centrului eparhial Roman, ale cărei lucrări au fost finalizate anul trecut. „Toţi cei prezenţi au putut vedea toate compartimentele fundaţiei, filiala din Roman, respectiv grădiniţa, centrul de zi, sala de şedinţe, dar şi capela în care îşi doarme somnul de vechi vrednicul de pomenire ierarh Melchisedec Ştefănescu. După vizitarea fundaţiei, membrii Adunării eparhiale s-au grupat pe comisiile de specialitate pentru a analiza rezultatele bilanţului pe anul 2012. De asemenea, s-au făcut propuneri pentru anul în care am intrat“, a adăugat pr. inspector Constantin Gherasim. Adunarea eparhială a continuat în sala mare de conferinţe din incinta Fundaţiei „Episcop Melchisedec“, unde au fost prezentate concluziile referatelor făcute de comisiile de specialitate. Totodată, membrii adunării au propus proiecte pentru anul 2013, care este consacrat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. La sfârşitul adunării Preasfinţia Sa a ţinut să mulţumească din nou tuturor membrilor, clerici şi laici. „Astăzi, când, din mila lui Dumnezeu, suntem rânduiţi a conduce destinele acestor credincioşi aflaţi în spaţiul administrativ-canonic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, avem îndatorirea morală de a păstra şi perpetua aceste valori încredinţate de generaţiile ce s-au rânduit de-a lungul timpului, continuând misiunea noastră cu harul şi binecuvântarea lui Dumnezeu. În Biserică nu este decât bună rânduială. Psalmistul David spune că Dumnezeul nostru este Dumnezeul rânduielii şi a făcut ca toate să fie aşezate într-o ordine desăvârşită. Urmând această rânduială, încercăm, la rându-ne, să ne statornicim ordinea noastră în vederea bunului mers al vieţii credincioşilor. Cea mai nobilă atribuţie ce ni s-a dat nouă, slujitorilor şi reprezentanţilor, membrilor aleşi ai Adunării eparhiale, este aceea ca pe fiii Bisericii să-i călăuzim pe calea mântuirii. Vă mulţumesc pentru că aţi venit cu toţii, înfruntând vitregiile vremii. Încurajaţi de frăţiile voastre, vom încerca să continuăm mandatul rânduit de Dumnezeu pentru bunul mers al vieţii bisericeşti. Mulţumim lui Dumnezeu pentru binecuvântarea pe care a revărsat-o asupra slujitorilor Săi, cler şi credincioşi, pentru darurile pe care le oferă din belşug neamului românesc şi eparhiei noastre“, a mai spus Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul.