Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Lucrările concursului „Alege şcoala!“, jurizate la Râmnic
Aşezământul pastoral-cultural "Sfântul Ierarh Calinic", din cadrul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a găzduit jurizarea lucrărilor participante la etapa eparhială a concursului "Alege şcoala!". Concursul a cuprins trei secţiuni: literară, artistică şi multimedia, în care elevii participanţi au realizat eseuri sau poezii la Secţiunea literară, desene sau fotografii la Secţiunea artistică şi interviuri sau prezentări power point la Secţiunea multimedia. "Etapa eparhială a concursului a descoperit rolul educaţiei creştine în formarea caracterelor şi delimitarea valorilor culturale ale tuturor participanţilor. Pridvorul Bisericii arată că valorile religioase devin un liant între elementele educaţionale şi sociale la care participă tinerii, iar lucrul acesta se poate observa şi în lucrările care au fost trimise de către copii", a precizat preotul Constantin Olariu, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului. Premierea va avea loc mâine, 19 iulie, la Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea. (Arhid. Ioan Liviu Găman)



.jpg)
