Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Lucrările Consiliului şi Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor
La Centrul Eparhial Suceava vor avea loc mâine lucrările Consiliului şi Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. După slujba Sfintei Liturghii de la Catedrala arhiepiscopală din Suceava va fi oficiată o slujbă de Te Deum în prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi a membrilor Adunării Eparhiale. După cum ne-a relatat pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, după cuvântul de deschidere al Înalt Preasfinţitului Pimen vor avea loc dările de seamă. În cadrul aceleiaşi întâlniri va fi ales un alt membru al Adunării Eparhiale în locul părintelui pr. Vasile Baltag, care este în prezent consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. (C.C.)



.jpg)
