Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Lumină din Lumina de la Ierusalim
Pentru a spori bucuria clerului şi credincioşilor de Sfintele Paşti, în seara zilei de sâmbătă, 3 aprilie 2010, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Episcop Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce cu un avion special Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24:00) de către Patriarhul Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală. Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegaţi la Aeroportul Internaţional Henri Coandă în seara zilei de 3 aprilie 2010, în jurul orelor 19:00, pentru a primi Lumină Sfântă de la Ierusalim şi a o oferi preoţilor şi românilor ortodocşi din alte regiuni ale ţării. Evenimentul face parte din seria manifestărilor din 2010, proclamat de către Sfântul Sinod ca Anul omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti



.jpg)
