Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Lumină din suflet de copil
În fiecare an, Parohia Dobroteasa, din Protoieria III Capitală, organizează expoziţia „Lumină din suflet de copil“ cu icoanele realizate de către copiii participanţi la Cercul de pictură „Buna Vestire“ al parohiei. În acest an, cele 15 icoane au fost dăruite Grădiniţei Nr. 255 din Bucureşti pentru a ajuta un copilaş bolnav de cancer înscris la această instituţie. În vârstă de numai trei ani şi jumătate, Iustin Ioan Iorga a fost operat săptămâna trecută la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ pentru extirparea tumorii localizate pe unul din plămâni. În cadrul parteneriatului din Parohia Dobroteasa şi Grădiniţa Nr. 255 au mai fost desfăşurate şi alte activităţi în care micii artişti ai Cercului de pictură „Buna Vestire“ au pictat împreună cu copiii cu dizabilităţi sau din centrele de plasament pentru a-i învăţa cum să picteze chipuri de îngeri şi sfinţi sau cum să vină întru ajutorarea altor copii. (I.B.)



.jpg)
