După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Lumina lui Hristos luminează tuturor!“
Episcopia Tulcii, cu prilejul Învierii Domnului, derulează acţiunea social-filantropică ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor“. Acţiunea concertată a Episcopiei, Protoieriei Tulcea şi a parohiilor din oraş urmăreşte să împărtăşească celor singuri, celor cu nevoi speciale şi celor aflaţi în lipsuri şi fără dragoste o rază de lumină din mormântul lui Hristos şi să arate compasiunea noastră cu semeni, informează episcopiatulcii.ro. Astfel, pe 15 aprilie, PS Episcop Visarion, împreună cu un grup de preoţi, a vizitat pe rând Căminul de Bătrâni „Sf. Nectarie“, Centrul de copii Cristian, Centrul de copii Speranţa şi Centrul maternal, Centrul persoanelor cu dizabilitaţi CRISP şi Penitenciarul Tulcea, locaţii aflate permanent în grija Bisericii. Cu prilejul acestor vizite, alături de darurile pregătite s-au rostit rugăciuni de binecuvântare şi cuvinte de învăţătură.



.jpg)
