Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„M-am bucurat că am găsit experienţe dumnezeieşti la contemporanii noştri“
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Iaşi, a organizat marţi, 15 decembrie 2009, în Sala B2 a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, conferinţa cu tema „Biserica din casă“. Invitatul ascorenilor a fost pr. prof. dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
La Iaşi a avut loc, în urmă cu două zile, ultima conferinţă din Postul Crăciunului organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Iaşi, moderată de Silviu Cluci, coordonatorul Departamentului Credinţă-cultură în cadrul asociaţiei. Sub titlul generic „Hristos Se naşte, slăviţi-L“, tinerii ascoreni din Iaşi au organizat în total trei mari conferinţe în Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi. „Biserica din casă“ a fost titlul conferinţei susţinută de pr. prof. dr. Constantin Coman, la Iaşi, cu zece zile înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului. Invitatul studenţilor ascoreni ieşeni a vorbit mai întâi despre discursul isihast, pornind de la traducerea cărţii „Mărturii din viaţa monahală“, de vrednicul de pomenire Gheron Iosif Isihastul, urmând ca mai apoi să facă referire la alte exemple pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului. „În orice pagină a cărţii găseşti discursul isihast, fie al strădaniilor privind pregătirea pentru rugăciune, fie al nevoinţelor, trezviei de peste noapte, fie descriind lucruri extraordinare care ţin de experienţele lor dumnezeieşti. M-am bucurat că am găsit experienţe dumnezeieşti la contemporanii noştri. Deci putem vorbi despre Dumnezeu pe temeiul mărturisirii cuiva care L-a întâlnit. În anul 1997 ne-a trimis Dumnezeu 21 de caiete care constituiau un jurnal al unei credincioase din Bucureşti. În 1968 această femeie ajungea în Capitală, la o biserică unde un părinte diacon, Victor, lucrător al rugăciunii inimii de la 17 ani, iniţiase un grup de credincioase care cântau în corul bisericii. Una dintre membrele corului i-a dezvăluit la un moment dat acestei credincioase că toate doamnele, sub îndrumarea părintelui, lucrau rugăciunea isihastă. În opt luni de lucrare continuă a rugăciunii doamna respectivă a ajuns la experienţe asemănătoare părinţilor isihaşti din Sfântul Munte. Femeia aceasta lucra continuu rugăciunea, iar într-o stare de linişte şi concentrare maximă mai spunea 3.000 de rugăciuni“, a spus pr. prof. dr. Constantin Coman, care a continuat să citească şi să explice câteva pasaje din cartea „Vedere duhovnicească“.