După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Mâine este admiterea la Facultatea de Teologie Bucureşti
Absolvenţii de seminarii teologice şi cei de licee care s-au înscris la Facultatea de Teologie Bucureşti sunt aşteptaţi astăzi pentru a-şi ridica legitimaţiile pentru examen, iar mâine, 22 iulie, are loc testarea candidaţilor. Cei care s-au înscris la Teologie ortodoxă pastorală sunt aşteptaţi să dea testul-grilă la Dogmatică, cei care deţin deja o diplomă de licenţă sunt aştepaţi la interviu, iar cei care s-au înscris la Teologie artă sacră trebuie să dea proba de desen. Pentru Teologie ortodoxă didactică şi Teologie ortodoxă asistenţă socială este doar concurs de dosare. Afişarea rezultatelor are loc pe 24 iulie. În cazul în care locurile nu vor fi ocupate în totalitate, va mai fi organizată o sesiune de admitere în luna septembrie, în perioada 1 - 6 septembrie având loc înscrierile, 9 - 13 septembrie au loc examenele, iar pe 15 septembrie - afişarea rezultatelor.



.jpg)
