Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Mănăstirea Maglavit și-a sărbătorit hramul în Vinerea Luminată
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinți-tului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în ziua de vineri, 29 aprilie, obștea mănăstirii de la Maglavit și-a prăznuit al doilea hram, „Izvorul Tămăduirii”. Sfânta Liturghie s-a săvârșit în foișorul din curtea mănăstirii, de un sobor de preoți și diaconi, dintre care amintim pe părintele arhimandrit Vladimir Dărângă.
Mesajul de binecuvântare din partea ierarhului a fost transmis de către arhim. Vladimir Dărângă, care a avut în trecut și ascultarea de stareț al acestei mănăstiri din județul Dolj. Tot sfinția sa le-a vorbit celor prezenți despre importanța praznicului Izvorului Tămăduirii.
La final, clericii și credincioșii au plecat în procesiune până la fântâna mănăstirii, unde a fost săvârşită slujba de sfinţire a apei, după care agheasma a fost împărţită credincioşilor prezenţi spre folosul lor duhovnicesc.



.jpg)
