Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Mănăstirea Voroneţ şi-a sărbătorit hramul
IPS Arhiepiscop Pimen a slujit ieri la Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava, iar PS Calinic Botoşăneanul a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Târgu Neamţ. La aceste slujbe au participat numeroşi credincioşi, care s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos.
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit ieri Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite la Mănăstirea Voroneţ cu prilejul hramului frumoasei mănăstiri ocrotite de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Străvechea aşezare monahală a îmbrăcat straie de sărbătoare. La slujbă au participat numeroşi credincioşi veniţi din satele învecinate, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume populare.
În prima parte a cuvântului de învăţătură rostit cu acest prilej, IPS Pimen a explicat importanţa săvârşirii Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite, apoi a făcut referire la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, în timpul căruia au avut loc numeroase persecuţii împotriva creştinilor. „Perioada persecuţiilor a fost epoca de aur a Bisericii noastre. Apoi a urmat perioada de libertate a creştinilor, datorită Sfântului Constantin cel Mare, pe care Biserica noastră îl cinsteşte anul acesta în mod deosebit“, a spus Înalt Preasfinţitul Pimen, care a subliniat apoi importanţa conservării şi protejării Mănăstirii Voroneţ, ctitorită în anul 1488 de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.
Numeroşi credincioşila hramul Bisericii „Sf. Gheorghe“ din Tg. Neamt
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Târgu Neamţ. După cum ne-a relatat pr. Ioan Dogariu, protopop al Protopopiatului Târgu Neamţ, la finalul slujbei, PS Calinic Botoşăneanul a citit mai multe rugăciuni de dezlegare. „Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură referitor la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Biserica «Sfântul Gheorghe» a fost neîncăpătoare de numărul mare de credincioşi prezenţi la slujbă. Oamenii au ascultat cu atenţie cuvântul Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul. La slujba hramului au participat şi reprezentanţii oficialităţilor locale“, a spus pr. protopop Ioan Dogariu.



.jpg)
