În perioada 30 iunie - 8 iulie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, a debutat seria taberelor de vară din Eparhia Buzăului şi Vrancei. Acestea sunt organizate de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al eparhiei, în parteneriat cu Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” - Iași.
Manifestare câmpenească în Duminica Mironosiţelor
Enoriaşii de toate vârstele din Parohia „Sfinţii Voievozi“ - Săvineşti, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ, au participat duminică, 26 aprilie 2015, la o manifestare câmpenească prilejuită de Duminica Mironosiţelor. Oamenii, însoţiţi de preotul paroh Petru Munteanu, s-au îndreptat spre lunca Bistriţei din Săvineşti. În faţa procesiunii a fost purtată Sfânta Cruce, iar în tot acest timp s-au intonat cântări religioase specifice acestei perioade. După ce s-a ajuns în luncă, credincioşii au servit bucate pascale şi au ascultat pricesne şi tropare care amintesc de Învierea Domnului Hristos, interpretate de beneficiarii Centrului social-educativ „Popasul iubirii milostive“ din Săvineşti, îndrumaţi de pedagogul social Andra Avasîlcăi. „Mulţumim părintelui Petru Munteanu pentru această frumoasă iniţiativă. În această zi, ne-am bucurat cu toţii de o vreme frumoasă, de cântările deosebite şi de faptul că am petrecut câteva clipe împreună“, s-a exprimat Ana Chele, o credincioasă din parohie. (C. C.)



.jpg)
