În această seară, 15 octombrie, începând cu ora 20:00, racla Sfântului Paisie de la Sihăstria a fost dusă înapoi la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
Manifestare dedicată francofoniei la Gyula
Manifestarea dedicată francofoniei, la împlinirea a 40 de ani de la inaugurarea acestui curent şi a 130 de ani de diplomaţie româno-franceză, a avut loc la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, de la Gyula, informează Biroul de presă al Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria.
La evenimentul organizat de această instituţie, precum şi de Consulatul General al României la Gyula şi de Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" din Oradea, domnul consul general Ioan Fodoreanu de la Gyula şi doamna Ligia Mirişan, directorul Bibliotecii Orădene, au prezentat referate. La această manifestare a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, împreună cu o delegaţie de clerici din partea Episcopiei.



.jpg)
