Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Manifestări religioase, culturale şi artistice dedicate hramului Seminarului Teologic din Târgovişte
La Seminarul Teologic "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Târgovişte, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, în perioada 11-13 noiembrie se vor desfăşura diferite ceremonii aniversare, legate de sărbătorirea hramului acestei şcoli teologice eparhiale.
Manifestările au debutat de ieri, 11 noiembrie, prin organizarea Concursului aniversar "Optimus", care a cuprins secţiuni de interpretare şi creaţie în muzică psaltică, instrumentală, populară, recitare poezie şi toacă. După aceea, a avut loc o expoziţie de icoane, la care au expus şi participat elevi şi profesori ai şcolilor şi liceelor din judeţ. Astăzi, 12 noiembrie, în cadrul unui amplu program muzical-artistic, care va cuprinde piese de muzică psaltică, populară şi instrumentală, precum şi piese de teatru, recitare de poezie şi dansuri populare, va avea loc premierea câştigătorilor de la Concursul aniversar "Optimus". Va urma, apoi, un simpozion cu tema: "Anul Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti", la care vor participa elevi şi profesori ai şcolii, iar ziua se va încheia cu slujba de seară. Sâmbătă, 13 noiembrie, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon va săvârşi Liturghie Arhierească, la care vor participa profesorii şi elevii şcolii, după care va avea loc serbarea tradiţională cu prilejul hramului.



.jpg)
