Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Mântuitorul „îi susține pe cei obosiți, îi consolează pe cei întristați”
În Duminica a 5-a din Postul Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Platoul Romanilor din municipiul Alba Iulia, care are hramul „Pogorârea Sfântului Duh”.
Întâistătătorul Arhiepiscopiei Alba Iuliei a spus, în cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej: „În aceste zile de grea încercare, trebuie să ne reamintim că suntem ucenici ai lui Hristos, Maestrul răstignit, calitate ce ne obligă să-L urmăm pe El, Cel Care a zis: «În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea» (Ioan 16, 33). Se cuvine să acceptăm fără cârtire pe cele amare și dureroase, care nu vin să ne distrugă definitiv, ci vin ca să ne schimbe în bine și să ne înnobileze mai mult. Da, relele se abat uneori asupra noastră ca să ne dea strălucirea pe care o primește aurul trecut prin foc”.
De asemenea, ierarhul a rostit un cuvânt de îmbărbătare pentru cei aflaţi în izolare sau în carantină și care nu se pot bucura de libertatea de mișcare, nu pot să îi întâlnească pe cei dragi și nu pot participa la slujbele religioase: „Plecați-vă fruntea în fața lui Hristos, Marele nostru Răscumpărător. El ne arată palmele Sale străpunse, zicând: «Priviți! Și eu am suferit!». El îi susține pe cei obosiți, îi consolează pe cei întristați, veghează pașii celor ce se clatină și aruncă raze de speranță și de har peste lumea noastră, aflată acum în criză profundă”.