„Mântuitorul recuperează oameni pe care alţii îi consideră pierduţi”

Mântuitorul Iisus Hristos, Care vede şi cunoaşte întreaga viaţă a fiecărui om, a văzut în mulţime nu numai pe cei din faţa lui, ci şi pe cei de pe marginea drumului. Aşa a privit spre Zaheu, pe care l-a chemat pe nume, deşi nu îl întâlnise niciodată. Şi pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare l-a chemat Mântuitorul, acesta devenind întemeietorul vieţii pustniceşti, a arătat PF Părinte Patriarh, duminică, 17 ianuarie, în cuvântul ţinut la Mănăstirea Jercălăi.

Explicând înţelesul Evangheliei Dumincii a 32-a după Rusalii, a lui Zaheu Vameşul, Patriarhul României a menţionat că Zaheu, din om bogat şi lacom după averi, devine un om milostiv şi darnic. Sfântul Evanghelist Luca, care prezintă patru bogaţi diferiţi, numai despre vameşul Zaheu spune că s-a mântuit - „pentru că îşi schimbă modul său de a fi, se converteşte, se pocăieşte şi devine, din lacom şi zgârcit, milostiv şi darnic”, explică Părintele Patriarh.

Mântuitorul îl cunoaşte pe nume şi-l cheamă la El „pe cel care-L căuta pe Hristos. La prima vedere se dă impresia că Zaheu era un om curios, dar Mântuitorul vede în copac nu doar un om mic de statură şi curios, ci citeşte în inima acestuia o căutare duhovnicească”. Zaheu auzise că Iisus a schimbat viaţa multor oameni şi avea şi el, în sufletul său, o dorinţă de schimbare. Această căutare este văzută de Hristos Domnul, cunoscătorul inimilor oamenilor. Zaheu ştia că Hristos este un vindecător nu numai de răni văzute ale trupului, ci şi de răni ascunse ale sufletului, rănile păcatului, a mai arătat Patriarhul nostru.

Cunoscând dorinţa de luminare a vameşului, Mântuitorul Iisus Hristos l-a chemat la El pe cel ce era în copac, ca împreună să meargă în casa lui Zaheu. „Mai întâi, harul lui Hristos a atins sufletul lui Zaheu, şi apoi Mântuitorul s-a autoinvitat în casa lui Zaheu. Aparenta curiozitate era o dorinţă de convertire, de schimbare”. „Evanghelia mai spune că nu a primit binecuvântare doar Zaheu, ci şi toată casa lui. Ceea ce înseamnă că uneori o familie întreagă primeşte binecuvântare dacă cel puţin unul dintre membrii familiei se apropie de Dumnezeu. Prin unul se dă binecuvântare la mai mulţi. De la cărbunele încă aprins din sufletul lui Zaheu, bunătatea lui Hritos scoate de sub cenuşa şi zgura păcatului lăcomiei tăciunele care mai arde, şi-L suflă bunătatea lui Hritos prin harul Duhului Sfânt, luminându-i viaţa şi transformând-o într-o flacără de bunătate şi de dărnicie. Mântuitorul recuperează oameni pe care alţii îi consideră pierduţi”, a spus Părintele Patriarh, care a conti- nuat: „Cunoaştem foarte adesea mai mult păcatele oamenilor decât virtuţile lor. Şi îi judecăm, foarte adesea, rapid după patimile lor, dar Dumnezeu are gândire diferită de a noastră, vede dincolo de păcat şi o scânteie de lumină a credinţei”.

Întemeietorul vieţii pustniceşti

Despre Sfântul Antonie cel Mare, cinstit în fiecare an la 17 ianuarie, Patriarhul României a spus că l-a schimbat tot Mântuitorul Iisus Hristos. După ce a vândut averile moştenite, s-a retras din lume. A dus o viaţă de rugăciune, nevoinţă şi post, s-a luptat cu patimile, cu gândurile, cu duhurile rele care erau supărate de multa lui rugăciune şi postire. Retras în pustiul Egiptului, a întemeiat pe muntele Kolzim o mănăstire care până astăzi este cunoscută ca „Mănăstirea Sfântului Antonie cel Mare”. „A devenit un Părinte al întregului Egipt, un sfătuitor, a vindecat bolnavi, a dat sfaturi împăraţilor prin scrisori sau prin trimişi ai lor. Era preţuit de toată lumea pentru înţelepciunea lui şi pentru puterea lui de a vindeca pe oamenii bolnavi. Atât de mare era Sfântul Antonie în viaţa sa duhovnicească încât a fost văzător cu duhul”, a spus Părintele Patriarh. „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este considerat întemeietorul vieţii pustniceşti, este părintele tuturor mănăstirilor ortodoxe. Din monahismul lui s-a inspirat Sfântul Vasile cel Mare. Este foarte popular pentru întreaga lume creştină, fiind un sfânt ajutător atunci când suntem bolnavi, deznădăjduiţi, dezorientaţi”.