Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Marcarea aniversării Armatei a 2-a la Siriu, în județul Buzău
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a participat luni, 2 august 2021, la simpozionul și ceremonia militară desfășurate la Cimitirul Eroilor din localitatea buzoiană Siriu, cu ocazia sărbătoririi a 105 ani de istorie a Diviziei 2 Infanterie „Getica”, continuatoarea tradițiilor Armatei a 2-a Române. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc căzuți pe câmpurile de luptă. Evenimentul face parte dintr-o serie de manifestări dedicate acestei aniversări, care vor continua până în data de 18 august.
La ceremonia organizată de Divizia 2 Infanterie „Getica”, care a marcat împlinirea a 105 ani de la constituirea marilor unități ale Armatei Române și intrarea în Primul Război Mondial, au participat comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Dragoș-Dumitru Iacob; președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu; prefectul județului Buzău, Silviu Iordache; primarul municipiului Buzău, Constantin Toma; deputatul Romeo Lungu, primari ai localităților învecinate, precum și profesori și elevi ai Școlii Gimnaziale Siriu, informează armata- buzau.ro.
În cadrul simpozionului, deschis de general-maior Dragoș-Dumitru Iacob, au fost susținute prelegeri de către specialiști în istorie militară, care au prezentat istoria Armatei a 2-a Române, evidențiind faptele de vitejie ale eroilor români care, prin jertfa lor, au contribuit la afirmarea demnității poporului român și realizarea unității statului român.
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc căzuți pe câmpurile de luptă, înconjurat de un sobor de preoți din care au făcut parte: părintele Marian Gegea, consilier eparhial la Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare; părintele Paul Gavrilă, protoiereu al Protoieriei Pătârlagele; părintele Alexandru Tudose, preot capelan militar în cadrul garnizoanei Buzău; părintele Ciprian Dinu-Silvestru, parohul Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Siriu; părintele George Dascălu și părintele Pamfil Leau, slujitori la aceeași parohie.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a explicat că prin aceste manifestări evocăm faptele de eroism și jertfelnicie ale înaintașilor noștri, care și-au dat viața pentru idealuri în care credeau cu tărie.
De asemenea, a fost susținut un concert de Muzica militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica” și un program de cântece patriotice interpretate de elevii școlii gimnaziale din localitate.
Ceremonia s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori la statuia „Ostașului Erou” din cadrul cimitirului.