În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Mare sărbătoare în parohia „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din Vânători - Neamţ
Sâmbătă, 15 decembrie 2012, a fost zi de mare sărbătoare pentru enoriaşii parohiei "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" din localitatea Vânători - Neamţ, Protopopiatul Târgu Neamţ, jud. Neamţ, care au participat în număr mare la slujba religioasă săvârşită cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la construirea actualei biserici. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a luat parte la bucuria credincioşilor vânătoreni.
Deşi temperaturile au fost foarte scăzute în acest sfârşit de săptămână în zona Neamţului, sute de credincioşi din comuna Vânători - Neamţ şi din localităţile învecinate au ţinut să fie prezenţi sâmbătă, 15 decembrie 2012, la Biserica "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul", unde Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie, parastas de pomenire a ctitorilor şi slujba de sfinţire a noului centru social-cultural construit în această parohie. Din soborul numeros de preoţi şi diaconi care a slujit alături de IPS Teofan la biserica nemţeană cu ocazia manifestării jubiliare "Credinţă-Eroism-Demnitate. 1812-2012, 200 de ani de istorie şi dăruire", au făcut parte şi pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, arhim. Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, şi pr.prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ. Răspunsurile la strană au fost date de Corala "Vânătorii lui Ştefan", precum şi de un grup de elevi ai Seminarului Teologic Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ. După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a explicat ce înseamnă comoara la care face referire Mântuitorul Hristos în Evanghelia zilei: "În Evanghelia după Luca, Mântuitorul Hristos spune să avem mijloacele noastre încinse şi făcliile noastre aprinse, adică să stăm de veghe, să fim atenţi, pentru că nu ştim ziua, nici ceasul, când pe de o parte poate să vină furul, iar pe de altă parte Domnul poate să ne cheme la Dânsul. În acelaşi timp, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Efeseni citită astăzi, spune că datoria creştinului este aceea de a descoperi cunoaşterea deplină a lui Dumnezeu. Pentru aceea, ochii inimii, după spusele marelui Apostol, trebuie să fie atenţi pentru a păstra comoara de care ne vorbeşte Domnul Hristos. Această comoară, despre care Domnul ne spune să fim veghetori, este credinţa noastră, cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu şi a Dumnezeului Tatăl care L-a trimis în Duhul Sfânt, este harul Duhului Sfânt primit la Sfântul Botez şi la Mirungere, este biserica în care ne-am botezat şi în care am crescut, şi în care nădăjduim să ne sfârşim zilele. În acelaşi timp, comoara noastră este familia noastră, soliditatea relaţiei dintre soţ şi soţie şi pruncii, dar şi iubirea faţă de neamul şi de pământul în care ne-am născut". "Credincioşii noştri au fost sub ocrotirea spirituală a marilor duhovnici" La finalul Sfintei Liturghii, pr. paroh Ioan-Viorel Irina a ţinut un cuvânt, în care a făcut un scurt istoric al bisericii: "Prima bisericuţă din parohie a fost construită în secolul al XVI-lea, având hramul "Sfântul Arhistrateg Mihail-Minunea din Colose". Sfântul Mihail era considerat ocrotitorul spiritual al răzeşilor (vânătorii şi plăieşii), care erau în slujba Cetăţii Neamţului în timpul Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Actuala biserică din Vânători Neamţ, construită în anul 1812, a avut un mare rol în viaţa duhovnicească a localităţii, deoarece de-a lungul timpului au slujit aici şi preoţi monahi de la mănăstirile din jur care au adus cu ei duhul vieţii monahale, astfel încât credincioşii de aici duceau o viaţă spirituală asemenea monahilor. Pe de altă parte, credincioşii din localitate au fost sub ocrotirea spirituală a marilor duhovnici de la mănăstirile Neamţ, Secu, Sihăstria, Agapia, Agapia Veche, Sihla, fiind fiii duhovniceşti ai preotului de la parohie, cât şi fii ai renumiţilor părinţi duhovniceşti de la aceste mănăstiri. O altă binecuvântare a parohiei noastre a constituit-o familia binecuvântată a armaşului Cetăţii Neamţului, Ştefan Joldea, bătrânul armaş al cetăţii lui Ştefan, părintele după trup al Sfintei Teodora de la Sihla, răsărită ca o floare duhovnicească din Vânătorii Neamţului. După mărturia părintelui cronicar Ioanichie Bălan: "Această bisericuţă smerită cu ograda ei largă şi primitoare, cu mireasma ei odihnitoare, cu duhul credinţei curate şi puternice" constituie atmosfera sfântă în care s-a născut şi a fost crescută Sf. Cuv. Teodora. Tot în acest sat şi această bisericuţă s-a căsătorit Sfânta Teodora cu tânărul din Ismail şi tot aici în casa părinţilor şi-a petrecut anii vieţii familiale până la retragerea în viaţa monahală. Şi astăzi, într-o lume modernă şi secularizată, credincioşii din Vânătorii Neamţului încă mai păstrează în suflet şi în case aceeaşi înrâurire de la mănăstirile şi schiturile din jur şi simt aura cea sfântă a Sfintei din Carpaţi, "a Moldovei duhovnicească floare"". În continuare, pr. paroh Viorel Irina a primit din partea IPS Teofan distincţia "Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei" pentru implicarea sa în lucrările de construcţie a noului centru social-cultural. De asemenea, membrii consiliului şi comitetului parohial care au ostenit la lucrările aşezământului, doamna primar a comunei, Maria Petrariu, Corala "Vânătorii lui Ştefan", coordonată de pr. prof. Constantin Cojocaru, şi Grupul de copii "Şezătoarea", coordonat de învăţătoarea Angelica Iaţeşen, fam. dr. Dan şi Veronica Topliceanu, medici în cadrul Centrului medical "Sf. Maria", au primit diplome de vrednicie. După slujba Sfintei Liturghii, IPS Teofan a oficiat şi o slujbă de pomenire pentru slujitorii, ctitorii şi binefăcătorii aşezământului, adormiţi în Domnul, cât şi pentru toţi cei care s-au jertfit pe altarul patriei pentru apărarea gliei străbune. A fost sfinţit Centrul social cultural "Sfânta Cuvioasă Teodora" În cadrul momentului aniversar al parohiei "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" Vânători - Neamţ, a fost sfinţit de către Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei Centrul social cultural "Sfânta Cuvioasă Teodora". Mai multe detalii despre acest centru ne-a oferit pr. paroh Ioan-Viorel Irina: "Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, vom avea în vedere ca în cadrul acestui centru să dezvoltăm un parteneriat constant cu primăria şi cu consiliul local al comunei, cu şcoala şi cu celelalte instituţii interesate, precum şi alte programe şi proiecte. Grija noastră din acest moment este să deschidem uşile acestui centru pentru desfăşurarea unor cercuri de religie, desen şi pictură, limbi străine, pentru pregătirea copiilor din comună". După agapa frăţească la care au participat toţi credincioşii prezenţi la slujbă şi după ce IPS Teofan a fost colindat de mai multe grupuri de colindători, soborul slujitor, în frunte cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit şi Centrul medical "Sfânta Maria" al familiei Dan şi Veronica Topliceanu, medici apreciaţi de întreaga comunitate pentru dăruire şi profesionalism. La final, IPS Teofan a audiat o piesă istorică interpretată de tinerii satului Nemţişor, comuna Vânători - Neamţ, sub coordonarea dlui consilier Mihai Vartic.