„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Marinela Tălmaciu a sprijinit proiectele mediatice ale BOR
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la slujba de înmormântare a domnişoarei Marinela Tălmaciu, fost director IGC (Inspectoratul General al Comunicaţiilor) - Iaşi, 22 iunie 2011:
Îndoliată familie, întristată adunare, Am aflat cu multă durere în suflet de trecerea din această viaţă, la vârsta de 57 de ani, după o necruţătoare suferinţă, a drei Marinela Tălmaciu, fost director al Inspectoratului General al Comunicaţiilor - Iaşi. Dra Marinela Tălmaciu a fost o persoană de mare echilibru, un profesionist cu o viziune creatoare, care a sprijinit îndeaproape proiectele mediatice ale Bisericii Ortodoxe Române. În calitatea sa de şef serviciu autorizări din cadrul Inspectoratului General al Radiocomunicaţiilor - Iaşi, în anii 1998 - 2000, iar apoi de director pentru Moldova al Inspectoratului General al Comunicaţiilor - Iaşi, în perioada anilor 2000 - 2002, domnia sa a înţeles importanţa mijloacelor moderne de comunicare pentru activitatea pastoral-misionară a Bisericii, devenind unul dintre susţinătorii extinderii ariei de emisie a primului post de radio creştin-ortodox din România, Radio TRINITAS. Astfel, pe lângă sfaturile deosebit de preţioase din punct de vedere profesional, în perioada anilor 2002 - 2007, în calitate de director ASTRAL Telecom - Regionala Moldova, domnia sa şi-a manifestat ataşamentul faţă de acest demers al Bisericii Ortodoxe Române prin întocmirea proiectelor tehnice pentru realizarea şi punerea în funcţiune a staţiilor de emisie Radio TRINITAS de la: Vaslui, Moineşti, Bacău, Piatra-Neamţ, Oneşti, Topliţa, Putna, Suceava, Darabani, Ploieşti - Coştila, Zalău, Bârlad, Bicaz, Hârlău, Botoşani, Haţeg, Moldova Nouă, Gheorghieni - Harghita, Târgu-Neamţ, Gura Humorului, Rădăuţi, Sibiu, Văratec (actualmente Baia Mare - Mogoşa). Pentru contribuţia adusă la promovarea culturii şi credinţei pe calea undelor hertziene, ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei i-am oferit în anul 2005, cu prilejul sărbătorii Preasfintei Treimi, distincţia de vrednicie "Sanctus Stephanus Magnus". În acest ceas de întristare, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat din morţi să odihnească sufletul roabei Sale în lumina iubirii Sale veşnice, iar familiei îndoliate şi tuturor celor întristaţi să le dăruiască mângâiere şi întărire sufletească. Veşnica ei pomenire din neam în neam! Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată, † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române