Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Marşul colindătorilor „Naşterea Domnului în inima omului“
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi organizează astăzi, de la ora 16:00, Marşul colindătorilor "Naşterea Domnului în inima omului". La eveniment vor participa studenţi de la mai multe facultăţi şi asociaţii studenţeşti ieşene. Marşul va avea loc pe traseul: Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi - bulevardul Carol I - strada Alexandru Lăpuşneanu - Piaţa Unirii - bulevardul Ştefan cel Mare - Catedrala mitropolitană din Iaşi. "În timpul desfăşurării marşului se vor cânta colinde, iar participanţii vor purta în mâini steluţe şi făclii, urmând ca în Piaţa Unirii să se susţină un miniconcert de colinde. Marşul se va încheia în Catedrala mitropolitană din Iaşi cu interpretarea de colinde româneşti", a spus Petronela Pînzariu, coordonatorul subdepartamentului comunicare al ASCOR - filiala Iaşi. (C.C.)



.jpg)
