În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Marşul pentru viaţă” în Arhiepiscopia Dunării de Jos
În Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc sâmbătă, 25 martie, „Marşul pentru viaţă”, eveniment așezat sub genericul „Viitorul este pro-viaţă”, fiind un apel pentru susţinerea familiei creştine și de conştientizare a celui mai frumos şi preţios dar pe care Dumnezeu l-a oferit omului, viaţa.
În municipiul Galaţi, creştini de toate vârstele, dar îndeosebi tineri, elevi, studenţi şi familii cu mulţi copii s-au adunat şi au participat la o procesiune care a pornit de pe faleza inferioară a Dunării şi a continuat către biserica fortificată Precista, apoi pe strada Domnească până la Catedrala Arhiepiscopală.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian s-a aflat în mijlocul sutelor de participanţi, de la copii purtaţi pe braţele mamelor până la vârstnici dornici să arate preţuirea pentru marele dar al vieţii.
La Catedrala Arhiepiscopală, Înaltpreasfinţia Sa împreună cu slujitori ai sfintelor altare din municipiul Galați au rostit rugăciuni pentru ocrotirea pruncilor, a tinerilor şi a familiei.
Tinerii şi copiii prezenți au cântat imnuri închinate Maicii Domnului şi s-au bucurat de cadrul generos şi primitor al acestui lăcaş de rugăciune.
La final, ierarhul locului a mulţumit organizatorilor şi participanţilor pentru acest frumos pelerinaj de susţinere a unei vieţi normale, precum şi pentru mărturisirea dreptului la viaţă şi implicarea în ocrotirea celor ce sunt hărăzite de Dumnezeu pentru a fi mame.
Şi la Brăila, în cel de-al doilea mare oraș al eparhiei, credin-cioșii s-au adunat la Biserica „Sfânta Parascheva” din centrul orașului, pentru a se ruga și a porni în procesiunea, deja cunoscută brăilenilor, pe Calea Călăraşilor către Catedrala „Naşterea Domnului”.
Manifestări similare s-au desfăşurat şi în municipiul Tecuci şi în alte localităţi din Eparhia Dunării de Jos.