Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Mărțișoare pentru bătrânii bolnavi
Concursul naţional de miniproiecte de educaţie social-filantropică "Copilul învaţă iubirea lui Hristos", lansat de Patriarhia Română, a fost implementat şi la Mediaş. Un grup de 11 elevi de la Şcoala "George Popa" nr. 2 din oraş, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, iau parte în această perioadă la o serie de activităţi organizate de părintele Flaviu Fleşer de la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi Sfinţii Transilvăneni"-Cimitir Mediaş, în colaborare cu profesoara de religie de la şcoala amintită, Monia Toth.
Astfel, până pe 23 martie, copiii sunt implicaţi în mai multe acţiuni. Una dintre acestea a avut loc la Spitalul Municipal din Mediaş. Copiii au participat la slujba Sfântului Maslu oficiată în Capela "Sfântul Ierarh Nicolae" din incinta unităţii medicale de protopopul de Mediaş, părintele Ovidiu Găban, părintele Romeo Guliman de la spital şi părintele Flaviu Fleşer. După slujbă, elevii au vorbit cu bolnavii, i-au vizitat în saloane şi le-au oferit fructe şi cadouri. În cadrul proiectului, elevii confecţionează felicitări şi simboluri pascale pentru a le comercializa mai târziu. Din fondurile strânse, se vor organiza acţiuni de ajutorare a bolnavilor şi persoanelor în vârstă de la o unitate de asistenţă medico-socială din Mediaş. Pentru copiii cu dizabilităţi, micii filantropi organizează în perioada proiectului o colectă şi o sortare de jucării, urmând ca acestea să fie dăruite copiilor de Centrul "Speranţa" din oraş.



.jpg)
