Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Mărturii de artă şi cultură ortodoxă din Episcopia Tulcii la Muzeul Satului din Capitală

Mărturii de artă şi cultură ortodoxă din Episcopia Tulcii la Muzeul Satului din Capitală

Data: 23 Septembrie 2013

Episcopia Tulcii, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, invită bucureştenii, şi nu numai, să participe joi, 26 septembrie, ora 12:00, la vernisarea expoziţiei „Mărturii de artă şi cultură ortodoxă din Episcopia Tulcii“. Evenimentul se desfăşoară la sediul muzeului, în Sala „Gheorghe Focşa“.  Meleagurile dobrogene sunt bine cunoscute în ceea ce priveşte originea apostolică a creştinismului de pe teritoriul ţării noastre, precum şi bogăţia de izvoare scrise, de monumente paleocreştine, cele mai vechi din sud-estul european, şi de centre episcopale. Deşi a avut o istorie cu multe suferinţe şi încercări, Biserica Ortodoxă Română de pe pământul dobrogean şi-a continuat existenţa, contribuind la apărarea credinţei ortodoxe şi păstrarea identităţii naţionale şi culturale. În ultimul deceniu, la 130 de ani de la exprimarea dorinţei românilor dobrogeni de a avea o episcopie în Dobrogea de Nord, la Măcin, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în luna aprilie a anului 2004 înfiinţarea Episcopiei Tulcii, iar din anul 2008, în scaunul episcopal al Eparhiei Tulcii păstoreşte Preasfinţitul Episcop Visarion, fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Acestă episcopie este deţinătoarea unui patrimoniu cultural-religios imobil şi mobil inestimabil, tezaur ce trebuie conservat, promovat şi dăruit viitoarelor generaţii pentru dăinuirea credinţei ortodoxe şi a identităţii.