În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Mărturii pe Colina Bucuriei despre minunile Sfântului Dimitrie
Stana, 65 de ani, București: „Mă bucur că am fost prima care a intrat și s-a închinat la Sfântul! Să ne dea Dumnezeu sănătate și mie, și nepoților și să învețe carte!”
Andreea, 21 de ani, Călărași: „Astăzi vreau să vă însoțesc în această minunată călătorie a credinței și bunătății. Am avut o mătușă foarte credincioasă, avea mereu cărți de rugăciuni și ne-a îndemnat și pe noi pe calea aceasta. Am cerut sănătate pentru familie și succes în carieră. Vreau să devin asistentă medicală și lupt, urmez cursuri, pentru că aceasta îmi doresc să fac.”
Georgian, 16 ani, Călărași: „Dumnezeu și credința m-au adus ca să mă rog pentru cei de acasă și mai ales pentru cei care conduc țara. Trăim vremuri destul de grele. Suntem 11 frați. Este greu, mai ales că părinții noștri sunt bolnavi. Însă Dumnezeu ne ocrotește.”
Cosmin, 35 de ani, Galați: „Este o încărcătură spirituală foarte mare aici, pe Colina Bucuriei! Când am ieșit de la închinare mi-a părut bine să văd peste gard, pe dealul învecinat, turla Catedralei Mântuirii Neamului. Aș fi venit în pelerinaj la sfințirea catedralei, dar mi-ar fi greu să călătoresc la apropierea iernii. Îi mulțumesc însă lui Dumnezeu că pot merge după ce, cu ajutorul Său, m-a operat un titan al medicinei românești, domnul dr. Alexandru Pesamosca, pentru care mă rog și acum, la șapte ani de la plecarea sa la Rai. Mă lupt să trăiesc și mă bucur de orice clipă a vieții.”
Tudora, 67 de ani, jud. Teleorman: „Este prima dată când ajung la această sărbătoare. Deși sunt bolnavă, mă simt atât de ușoară! De șapte ani nu mai am probleme la intestin. Când m-am urcat pe masa de operație, am zis «Tatăl nostru». Mă simt bine și îi mulțumesc lui Dumnezeu că a fost mereu cu mine. În fiecare dimineață mă scol și mă închin și îi mulțumesc lui Dumnezeu că văd lumina zilei și astăzi. Și voi vedea cât vrei tu, Doamne!”
Stelian, jud. Teleorman: „Am venit la Sfântul Părinte Dimitrie Făcătorul de Minuni ca să ne rugăm pentru sănătate, ajutor, mântuire, sporul casei. Mai avem foarte puțin de așteptat. Cu răbdarea trecem marea!”
Floarea, 80 de ani, Teleorman: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt văduvă de 30 de ani și mi-a dat tot ce am cerut: trei nunți pentru băieți, casă... Am bătut și mi s-a deschis! Prin lacrimi și mărăcini, Domnul mi-a deschis calea! Și nu mă înțepa, că mergeam pe calea dreaptă!”
Soții Vasile, 30 de ani, și Ioana, 27 de ani: „Venim pentru multă pace. Și deschidere mai mare către rugăciune. De doi ani nu am mai venit și se simte: am avut mai multe ispite, nu am luat atitudini corecte în diverse situații. Acum așteptăm al doilea copilaș și ne rugăm și pentru el!”
Mariana, 44 de ani, București: „Am venit cu rugămintea ca Sfântul Dimitrie să nu-și îndepărteze ocrotirea de la noi. Stăm cu drag la coadă să ne închinăm, ne e plăcută vremea aceasta. Eu nu cred că cineva a răcit la coadă la Sfântul! Ne rugăm ca celor de la conducere să le fie gândul și grija la noi. Avem nevoie de credință și bunătate.”