În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Mărturisitori vrânceni în temniţele comuniste
Casa de cultură „Constantin C. Giurescu” din oraşul vrâncean Odobeşti a organizat miercuri, 19 iunie, Simpozionul „Mărturisitori vrânceni în temniţele comuniste”. La eveniment au participat preoţi, profesori, oameni de cultură şi elevi din judeţul Vrancea. Au vorbit Romeo-Valentin Muscă, directorul Casei de Cultură din Odobeşti, şi părintele Vasile Dabija, protoiereul Protopopiatului Panciu al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, ne-a transmis Dragoş Olteanu, consilier media eparhial. Au fost evocate personalităţi vrâncene care au suferit în temniţele comuniste precum: monahul Evghenie Hulea de la Mănăstirea Muşinoaiele, părintele Benedict Ghiuş, duhovnicul de la Mănăstirea Antim, călugărul Paulin Lecca de la Mănăstirea Rogozu, precum şi monahii de la Mănăstirea Sihastru, locul unde a început calvarul monahismului românesc. De asemenea, au fost amintiţi şi preoţi de mir care au înfruntat comunismul şi au suferit în gulagul românesc. Discuţiile au fost însoţite de o proiecţie de fotografii şi filme cu personalităţile care au înfruntat regimul ateist.



.jpg)
