În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Masă rotundă pe tema calităţii în educaţie, la ISJ Iaşi
Inspectoratul Judeţean Şcolar Iaşi găzduieşte, astăzi, masa rotundă organizată în parteneriat cu Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), dezbatere la care participă experţi în evaluare şi acreditare, colaboratori externi ai ARACIP şi inspectori şcolari din Regiunea de dezvoltare Nord Est.
Potrivit organizatorilor, manifestarea are rolul de a oferi cadrul necesar familiarizării participanţilor cu specificul şi exigenţele primelor vizite de evaluare externă a calităţii educaţiei realizate în România, vizite ce se vor derula pe parcursul lunii octombrie 2011. ISJ Iaşi este coordonator al Regiunii de dezvoltare Nord Est şi partener al ARACIP în Proiectul "Dezvoltarea culturii calităţii şi furnizarea unei educaţii de calitate în sistemul de învăţământ preuniversitar din România". În urma derulării acestui proiect, 1.024 de unităţi de învăţământ preuniversitar din întreaga ţară, publice şi private, dintre care 160 din Regiunea Nord Est, vor fi evaluate extern, reacreditate şi li se va atesta nivelul de calitate, pe baza indicatorilor de performanţă şi a hărţii riscului educaţional. Informaţiile obţinute în urma evaluărilor externe vor fi utilizate pentru realizarea unui raport privind starea calităţii sistemului de învăţământ preuniversitar, precum şi a unui studiu naţional privind stadiul dezvoltării culturii calităţii în educaţie.