În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Maslu în toate aşezămintele sociale din Prahova
Întrucât anul 2012 este Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, în perioada Postului Mare, preoţii Protoieriei Câmpina vor oficia în sobor Taina Sfântului Maslu în toate parohiile şi aşezămintele sociale. Taina Sfântului Maslu de obşte se va oficia şi în Protoieria Ploieşti.
În urma şedinţei administrative din cadrul Protoieriei Câmpina, la care au participat toţi preoţii circumscripţiei administrativ-bisericeşti, s-a luat hotărârea ca în perioada Postului Mare, în toate parohiile şi aşezămintele sociale de pe raza protoieriei să se oficieze Taina Sfântului Maslu pentru cei aflaţi în suferinţă. "Această Sfântă Taină se va oficia în sobor, cu participarea a şapte preoţi şi cu rostirea unui cuvânt de învăţătură. La sfârşitul slujbei, fiecare credincios va primi o iconiţă. Nădăjduim că oficierea acestei Sfinte Taine de preoţii Bisericii noastre va aduce participanţilor tămăduire şi uşurare de suferinţele trupeşti şi sufleteşti", ne-a declarat părintele protoiereu Costică Dumitru. În cuprinsul Protoieriei Câmpina, numeroşi credincioşi sunt asistaţi social în aşezămintele sociale, precum: Centrul de plasament din cadrul Complexului de servicii comunitare "Sfânta Filofteia" din Câmpina; Spitalul Municipal Câmpina; Spitalul de Psihiatrie Voila - Câmpina; Spitalul de Traumatologie şi Ortopedie - Azuga; Spitalul Orăşenesc - Sinaia; Căminul de bătrâni Mislea; Căminul de bătrâni Lilieşti-Băicoi; Căminul-spital Călineşti şi Penitenciarul Târgşor. "Concomitent cu această activitate misionar-pastorală, la nivelul parohiilor se va desfăşura Concursul naţional de miniproiecte de educaţie social-filantropică "Copilul învaţă iubirea lui Hristos", organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Acest concurs se desfăşoară în cadrul programului catehetic "Hristos împărtăşit copiilor" şi urmăreşte educarea copiilor, în sensul ajutorării semenilor aflaţi în suferinţă", a adăugat protoiereul Circumscripţiei administrativ-bisericeşti Câmpina. De asemenea, părintele protoiereu Ştefan Muşat a precizat că în Protoieria Ploieşti, în fiecare duminică din perioada Postului Mare, va fi programată săvârşirea Tainei Sfântului Maslu de obşte. Această slujbă a tămăduirii trupeşti şi sufleteşti va fi oficiată în cadrul cercurilor pastorale ale protoieriei. Astfel, în prima duminică din Postul Sfintelor Paşti, Sfântul Maslu de obşte se va săvârşi în Parohia Tătărani. Totodată, părintele protoiereu Ştefan Muşat va relua întâlnirile cu tinerii din liceele municipiului Ploieşti despre semnificaţia postului şi a spovedaniei.