Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Membrii corului ASCOR, mesageri ai bucuriei Naşterii lui Hristos
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR), filiala Iaşi, a început perioada colindelor. Vestea Naşterii lui Hristos este dusă în căminele studenţeşti, în spitale, cămine de bătrâni, copii, biserici şi mănăstiri. „Îmi place această perioadă, nu poţi să simţi Crăciunul fără colinde.
Încercăm să aducem zâmbetul pe buze oamenilor; mă simt motivat. Deşi programul este încărcat, studenţii participă cu bucurie. Nu vreau ca această tradiţie să se piardă, nu trebuie să uităm ce semnifică Crăciunul“, ne-a declarat Alin Mihăiţă, dirijor al Corului ASCOR. În această săptămână vor fi colindate căminele studenţeşti din Copou, Spitalul Parhon, Spitalul de Neurochirurgie, Căminul de bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, Mănăstirile Frumoasa, Galata, „Sfinţii Trei Ierarhi“, „Sfinţii Atanasie şi Chiril“ şi Biserica „Sf. Nicolae Domnesc“. Mersul la colindat este o tradiţie de 18 ani în ASCOR. „Suntem bine primiţi, uneori primim mici daruri: portocale, prăjituri, colaci. Prin colind vrem să aducem pace, bucurie, să mărturisim credinţa noastră şi să-L vestim pe Hristos născut în ieslea cea săracă“, a spus, cu emoţie, o membră a Corului ASCOR. În programul de colinde pentru săptămâna viitoare va fi inclusă şi o întâlnire cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. „Vom colinda toate spitalele mari din Iaşi, câteva firme ieşene, precum şi foşti ascoreni care doresc să îşi aducă aminte de vremurile frumoase petrecute în ASCOR“, a declarat Marius Pavel, preşedinte ASCOR. Corul ASCOR este format din 30 de persoane, studenţi la diverse facultăţi. „În perioada colindelor, corul ASCOR se măreşte cu cel puţin 20 de persoane, studenţi care ştiu colindele din anii trecuţi“, a mai zis Alin Mihăiţă, dirijor al Corului ASCOR. Studenţii creştini vor duce vestea Naşterii lui Iisus până pe 19 decembrie a.c, când va avea loc „Lăsătul la vatră“, prilej cu care este colindat Comitetul de conducere ASCOR.



.jpg)
