Sanctitatea Voastră,
Cu surprindere şi întristare, am aflat că din motive de sănătate vă retrageţi din slujirea de Episcop al Romei şi Suveran Pontif al Bisericii Catolice.
Vă mulţumim în mod deosebit pentru prietenia şi respectul pe care le-aţi arătat faţă de Biserica Ortodoxă Română şi mai ales faţă de ortodocşii români din diaspora occidentală.
Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să Vă dăruiască multă sănătate şi mult ajutor în continuarea misiunii Sanctităţii Voastre prin intermediul rugăciunii şi al scrierilor teologice şi spirituale.
Cu deosebită stimă şi frăţească dragoste în Hristos Domnul,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române