În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Mesaj la întronizarea Preafericitului Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei
Preafericirea Voastră Părinte Patriarh IOAN al Antiohiei şi al întregului Orient, preaiubit frate în Hristos Domnul şi coliturghisitor,
Alegerea Preafericirii Voastre ca Patriarh al Antiohiei şi al întregului Orient a fost primită de ierarhii, clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române cu mare bucurie duhovnicească. Prin lucrarea harului Preasfântului Duh, prin care toate cele bune se împlinesc, Vi s-a încredinţat spre păstorire poporul dreptcredincios din cuprinsul venerabilei Patriarhii apostolice a Antiohiei - Biserică binecuvântată cu mulţime de mari sfinţi martiri, ierarhi, monahi, teologi şi misionari.
Suntem încredinţaţi, Preafericirea Voastră, că bogata experienţă pe care o aveţi în mediul teologic academic, la Universitatea din Balamand, şi pe plan internaţional, ca păstor al credincioşilor ortodocşi de limbă arabă din Europa, Vă va fi de mare folos în contextul încercărilor dificile prin care trec în această perioadă creştinii din Orientul Mijlociu.
De-a lungul secolelor, relaţiile frăţeşti dintre Bisericile noastre Ortodoxe surori s-au dezvoltat permanent, mai ales în vremurile dificile din istoria acestora. Bunele relaţii frăţeşti au consolidat mărturia comună, manifestată în unitatea dogmatică, canonică şi de cult, precum şi solidaritatea, prin cooperarea practică, mai ales în păstrarea şi promovarea identităţii spirituale şi culturale a creştinilor ortodocşi de limbă arabă. De aceea, este de datoria noastră să continuăm şi să aprofundăm în prezent aceste legături dintre Bisericile noastre Ortodoxe surori, mai ales în această perioadă de profunde şi rapide transformări din societatea contemporană. De-a lungul vremii, creştinii ortodocşi din cuprinsul Patriarhiei Antiohiei au avut mult de suferit, dar au rezistat şi au păstrat cu fidelitate credinţa primită de la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Suntem încredinţaţi că dacă promovăm constant „unitatea Duhului în legătura păcii“ (Efeseni 4, 3), Dumnezeu ne va ajuta să dăm împreună mărturie creştină de pace şi cooperare spre binele comun.
De aceea, ne rugăm Domnului Hristos, „Păstorul Cel Bun“ (Ioan 10, 11) şi „Arhiereul mărturisirii noastre“ (Evrei 3, 1) să Vă dăruiască ajutorul Său în slujirea atât de importantă şi plină de responsabilitate ca Întâistătător al Patriarhiei Antiohiei şi al întregului Orient şi în călăuzirea pe calea mântuirii a poporului care Vi s-a încredinţat spre păstorire.
La acest început de drum al slujirii patriarhale a Preafericirii Voastre, Vă felicităm şi Vă dorim ani mulţi şi binecuvântaţi!
Cu frăţească dragoste în Iisus Hristos şi aleasă preţuire,
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj adresat cu ocazia întronizării Preafericitului IOAN al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al întregului Orient, Damasc, 10 februarie 2013.