În ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, numeroși credincioși din municipiul Ploiești și din împrejurimi au participat astăzi, 4 aprilie 2026, la tradiționalul pelerinaj de Florii. În acest an, în mijlocul credincioșilor prezenți s‑a aflat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Mihai Eminescu comemorat la Cluj-Napoca
Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat sâmbătă, 15 iunie, la Cluj-Napoca, la împlinirea a 124 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. La statuia poetului din faţa Teatrului Naţional, a fost oficiată o slujbă de pomenire de către Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. În deschiderea manifestărilor, elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au intonat Imnul României.
Slujba de Parastas a fost urmată de depunerea de coroane de flori şi de un recital de poezie susţinut de elevi ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu“ din Cluj-Napoca. Cu prilejul acestui eveniment, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a evidenţiat importanţa cultivării valorilor naţionale. La eveniment au participat şi reprezentanţi ai instituţiilor publice care au depus coroane la statuia poetului român.



.jpg)
