La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Mii de credincioşi au participat la sfinţire
În ciuda vremii capricioase şi reci, neobişnuită pentru această perioadă a anului, peste 2.000 de credincioşi au participat ieri la sfinţirea Paraclisului „Sfântul Nicolae“ al Mănăstirii Popăuţi, slujbă ce a fost oficiată de şase ierarhi: Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal - delegatul la eveniment al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Slujba de târnosire prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir a fost urmată de Sfânta Liturghie arhierească săvârşită pe un podium special amenajat în curtea mănăstirii. Cuvântul de învăţătură după citirea Sfintei Evanghelii a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, care a subliniat că această Duminică a 3-a după Paşti, numită şi Duminica Mironosiţelor, este cu adevărat Ziua femeii.
La final, după împărtăşirea cu Sfintele Taine a numeroşi prunci, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, transmis cu prilejul sfinţirii noii biserici a Mănăstirii Popăuţi, inititulat „O nouă poartă a cerului în Mănăstirea Popăuţi din Botoşani“, şi cuvântul Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Drept răsplată pentru eforturile lor în ridicarea noului lăcaş de cult, arhim. Luca Diaconu, fostul stareţ al Mănăstirii Popăuţi, actual stareţ al Mănăstirii Bistriţa şi exarh al zonei Neamţ, şi arhim. Ioan Harpa, stareţul Mănăstirii Popăuţi şi exarhul mănăstirilor din zona Botoşani, au primit din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei „Crucea Moldavă“, cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
De asemenea, domnul Victor Mihalachi a primit Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ pentru mireni al Patriarhiei Române.
Sărbătoarea Mănăstirii Popăuţi s-a terminat cu o agapă la care au participat majoritatea pelerinilor prezenţi. (Tudorel Rusu)