Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara a fost împodobită, de praznicul Nașterii Domnului, 25 decembrie, de prezența miilor de credincioși bănățeni, care au participat la Sfânta
Mii de credincioși au primit Lumina Sfântă la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Duminica Sfintelor Paști, 24 aprilie, slujba din noaptea de Înviere a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Mii de credincioși clujeni au participat la slujbă şi au luat Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. Cu acest prilej, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre tema Scrisorii Pastorale din acest an, intitulată „Bucuria se naște din rugăciune”, pornind de la versetele scripturistice „Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 16-17) și de la tematica anului 2022, „Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”. Slujba s-a încheiat cu procesiunea din jurul catedralei, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, împreună cu soborul slujitor și miile de credincioși, cu lumânări în mâini, cântând „Hristos a înviat din morți...”.
Sărbătoarea Învierii Mântuitorului Hristos a continuat dimineață, cu Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
„În sfânta zi de Paști, unul dintre stihurile Învierii proclamă ritos: «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea». Nu este o altă zi mai plină de bucurie și de veselie ca ziua de Paști”, a spus ierarhul. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu. La finalul slujbei, actorul Dorel Vișan a recitat poezia „Baraba”, de Valentin Popovici.
Mulți dintre cei prezenți au asistat la Sfânta Liturghie în fața catedralei din Piața „Avram Iancu”, rugându-se alături de clerici pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru pacea lumii și pentru încetarea războiului din Ucraina.