În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Mii de pelerini s‑au rugat Maicii Domnului la Nicula
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în cuvântul de învățătură rostit marți, 15 august, la hramul Mănăstirii clujene Nicula, le-a cerut miilor de pelerini să nu mai fie indiferenți unul față de celălalt şi i-a îndemnat să se întoarcă la credință și la faptele milei creștine.
Peste 30.000 de pelerini din toată țara, dar și din străinătate, au participat marți, 15 august, la Mănăstirea Nicula, la Sfânta Liturghie ce a fost săvârșită cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, hramul așezământului monahal. Slujba a fost săvârşită în Altarul de vară din curtea mănăstirii de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale şi Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu. La chinonic, pelerinii, mulți îmbrăcați în straie populare, au cântat pricesne închinate Maicii Domnului, alături de pr. Ioan Roman. Mulți pelerini, în speciali tineri, s-au spovedit și împărtășit în timpul Liturghiei.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a subliniat importanţa faptelor milei creştine.
„Maica Domnului ne învață să facem ceea ce ne spune Mântuitorul Hristos, iar faptele milei creștine n-ar trebui să le uităm. Mila creștină nu e teorie, ci se concretizează în fapte și mici, și mari. Întrebarea pe care ne-o punem este aceasta: Care este cauza că nu reușim să punem în practică faptele milei creștine? Care este cauza că oamenii sunt nepăsători unul față de celălalt, mai îndepărtați de Biserică, de Dumnezeu și de cele sfinte? Cauza ar fi una singură: indiferentismul nostru”, a spus ierarhul, adăugând că oamenii pot fi fericiți doar împlinind cuvântul lui Dumnezeu.
„Dumneavoastră, cei care ați venit la Mănăstirea Nicula în acest an, puteți fi fericiți. Trebuie doar să nu mai fiți indiferenți unul față de celălalt, pentru că nu știți niciodată care dintre celălalt e Domnul Hristos”, a mai spus ierarhul.
La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei i-a oferit prefectului județului Cluj, Irina Munteanu, „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, şi a mulțumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, pelerinilor prezenți și tuturor autorităților care s-au implicat în buna organizare a hramului din acest an. Peste 75.000 de pelerini s-au aflat în zilele hramului la Mănăstirea Nicula.