În această seară, 15 octombrie, începând cu ora 20:00, racla Sfântului Paisie de la Sihăstria a fost dusă înapoi la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
Mii de pensii de invaliditate sistate
Introducerea noii legislaţii privind pensionările şi controalele riguroase efectuate, în special în privinţa celor pe motive medicale, au condus la scăderea cu peste 50% a cazurilor de noi pensii de invaliditate, informează autorităţile. Astfel, în urma controalelor efectuate de Casa Naţională de Pensii, peste 16.300 de dosare de pensii au fost sistate, iar în judeţele Olt şi Mureş au fost descoperite şi cazuri penale, o serie de medici fiind arestaţi pentru ilegalităţile săvârşite.



.jpg)
