Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Militarii ieşeni care vor pleca în Afganistan, binecuvântaţi de IPS Teofan
Militarii din Batalionul 151 Infanterie „Lupii Negri“ din Iaşi care vor pleca anul acesta în Afganistan au fost binecuvântaţi vineri, 22 mai 2009, de către Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor. „Mai întâi ne-am închinat la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, după care am fost miruiţi de către IPS Teofan, apoi am intrat în Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ - vechea Catedrala mitropolitană din Iaşi, unde ni s-a citit o rugăciune de binecuvântare. Militarii au primit din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei o carte cu viaţa şi Acatistul Sf. Cuv. Parascheva. De asemenea, IPS Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care i-a sfătuit pe militari să se gândească la familie, la Sf. Cuv. Parascheva şi la Dumnezeu“, ne-a declarat Valentin Pâţâligă, preot misionar militar la Capela „Sfântul Dimitrie şi Sf. voievod Ştefan cel Mare“ a Unităţii militare din Tătăraşi. (C.C. )



.jpg)
