În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Milostenia trebuie să fie o faptă permanentă în viaţa noastră“
Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 6 aprilie 2014, Sfânta Liturghie în Parohia Mitocu Dragomirnei, Protopopiatul Suceava 1, judeţul Suceava. Ierarhul locului a oficiat cu acest prilej o slujbă de pomenire pentru preotul Ioan Bilauca, fost paroh la Mitocu Dragomirnei 2, care a plecat la Domnul în luna februarie a anului trecut.
Credincioşii din Parohia Mitocu Dragomirnei 2, Protopopiatul Suceava 1, au avut bucuria, în Duminica a V-a din Postul Mare, de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen. După întâmpinarea ierarhului, a fost oficiată Sfânta Liturghie, în cadrul căreia numeroşi enoriaşi de toate vârstele s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1. La finalul slujbei, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a V-a din Post. „Fiecare om doreşte cinste cât mai mare, sau loc de cinste. Este firesc, deoarece aceasta aparţine de sentimentul şi conştiinţa demnităţii omului. De aceea, Sfinţii Apostoli din Evanghelia de astăzi, Iacov şi Ioan, au urmărit două locuri de cinste, de-a drepta şi de-a stânga Mântuitorului Iisus Hristos în împărăţia cerurilor. Frumoasă dorinţă! Mântuitorul însă, ştiind ce avea să urmeze, i-a întrebat dacă pot pătimi. Aceştia au răspuns că pot şi într-adevăr şi-au încheiat viaţa pământească muceniceşte, pătimind. Dumnezeu ştie mai dinainte locul fiecăruia, fără să-l predestineze. Deci, Dumnezeu rânduieşte pe fiecare după faptele sale, după cum ne spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie. A mai zis Mântuitorul în Sfânta Evanghelie pe care o ascultăm în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi: «Cine vrea să fie mai mare să fie slugă tuturor» şi «Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi mi-aţi dat să beau», făcând referire la faptele de milostenie, la jertfa noastră şi la a trăi creştineşte, îndurând necazurile şi înfruntând păcatul. Despre aceste fapte vom fi întrebaţi la Înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu. Suntem datori ca aceste fapte de milostenie să fie permanente în viaţa noastră, începând din copilărie. Pe vremea când eram şcolari, făceam fapte de milostenie. Din ceea ce ne dădeau părinţii ofeream celor săraci. Virtutea cea mai mare este cea a iubirii creştine, iar cel care vrea să fie cu adevărat creştin trebuie să slujească celor neputincioşi“, a explicat IPS Pimen.
„A rânduit Dumnezeu să avem aici episcop şi Biserică“
Părintele paroh Gheorghe Apetrei şi-a exprimat bucuria pentru faptul că Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a slujit Sfânta Liturghie în localitatea Mitocu Dragomirnei 2, mulţumind celor care sprijină biserica parohială. „Îmi vine în minte remarca Sfântului Ignatie Teoforul, care, pe la anul 100, spunea că acolo unde este episcopul, acolo este şi comuniune, şi unde este Hristos, acolo este şi Biserica. Iată că a rânduit Dumnezeu să avem aici episcop şi Biserică, şi să fim şi în comuniune, împărtăşindu-ne cu Hristos Domnul. Vă mulţumim pentru dimpreuna rugăciune şi pentru că ne purtaţi mereu de grijă. Mulţumesc celor care ne-au ajutat să înfrumuseţăm această sfântă biserică şi să ducem mai departe lucrările, consilierilor bisericii noastre, dar şi donatorilor şi făcătorilor de bine“, a spus pr. paroh Gheorghe Apetrei. După oficierea Sfintei Liturghii, a urmat Parastasul pentru preotul Ioan Bilauca, mutat la Domnul anul trecut, care a păstorit comunitatea credincioşilor din Mitocu Dragomirnei 2 timp de şapte ani.