Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Milostenie prin semnul Crucii, la Slimnic
Copiii din Parohia Slimnic, Protopopiatul Sibiu, implicaţi în activităţile Centrului parohial „Sfinţii Timotei şi Mavra“, au realizat, cu îndrumarea parohului George Piţ, mai multe cruci din lemn pe care le-au colorat şi stilizat. Copiii au aflat de la paroh despre viziunea Sfântului Constantin, de hristograma cu care a inscripţionat scuturile şi steagurile de luptă în ziua victoriei asupra lui Maxenţiu şi despre sensul literelor „IC XC NI KA“ cu care se pecetluiesc prescurile pentru Sfânta Liturghie.
„Le-am explicat de legătura dintre Crucea pe care Mântuitorul şi-a jertfit Trupul şi Sângele şi Sfântul potir din care ne împărtăşim cu Tainele dumnezeieşti, iar copiii au transpus în culori şi semne aceste adevăruri“, a spus pr. George Piţ cel care organizează activităţile Centrului parohial „Sfinţii Timotei şi Mavra“.
Crucile realizate de copii au fost expuse într-o expoziţie cu vânzare, cu scopul de a strânge fonduri pentru ajutorarea unor familii cu o situaţie grea din punct de vedere material sau persoane aflate în suferinţă.
„Mare a fost bucuria copiilor când dania oamenilor a întrecut aşteptările noastre, căci credincioşii, înţelegând demersul acestei acţiuni s-au întrecut în sumele depuse“, a mai spus parohul, care a adăugat că această contribuţie bănească mică, a avut totuşi importanţa ei pentru cei care au beneficiat de darurile primite prin intermediul celor mai tineri membrii ai parohiei sibiene din Slimnic.



.jpg)
