Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
„Mineralia“, expoziţie cu vânzare
Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava găzduieşte în acest sfârşit de săptămână expoziţia cu vânzare de cristale, minerale, bijuterii şi pietre semipreţioase, intitulată "Mineralia". Vizitatorii pot admira pietre preţioase precum diamante sau safire, pietre semipreţioase precum cristal de stâncă, cuarţ fumuriu, cuarţ roz, turcoază, zircon, jad, topaz etc., precum şi pietre fine: aragonit, calcit, amazonit, piatra lunii, piatra soarelui ş.a. Pietrele provin din toate colţurile lumii, dar şi din România, iar vizitatorii îşi pot completa colecţiile de acasă achiziţionând minerale cu sume cuprinse între 2-3 lei şi chiar câteva mii, în cazul exponatelor de colecţie.



.jpg)
