Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ministrul Diaconescu susţine respectarea identităţii religioase a românilor din Serbia
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a primit ieri, 13 martie, vizita ministrului de Externe al României, Cristian Diaconescu. Printre problemele abordate au fost cele ale românilor din Timoc, dar şi din Italia şi Spania. Între cele două instituţii s-au pus la punct mai multe proiecte pentru cei 5 milioane de români din afara graniţelor ţării „în ceea ce priveşte reprezentarea şi recunoaşterea Bisericii Ortodoxe Române în ţările din spaţiul european, iar pe de altă parte asistenţa pe care instituţiile române din afara graniţelor o pot da Bisericii“, a declarat domnul ministru Diaconescu.
Pentru românii din Valea Timocului, Ministerului de Externe „îi revine o responsabilitate ceva mai serioasă. Dorim, pe de o parte, să avem o reprezentare atât a Patriarhiei, cât şi a Ministerului de Externe corespunzătoare în zona respectivă, iar pe de altă parte, insistăm să fim determinaţi în a ruga autorităţile de la Belgrad să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, inclusiv în ceea ce priveşte identitatea religioasă a românilor care trăiesc în Serbia. Doresc să fie respectate valorile europene. Au fost câteva incidente care ne preocupă şi pe care nu le vom trece cu vederea“, a mai spus domnul ministru, care a continuat: „Preoţii trebuie să slujească numai în limba română. Prezenţa emisarilor BOR are acest mandat natural atunci când este vorba de identitatea religioasă a românilor din această zonă. Iar a interzice din punct de vedere instituţional desfăşurarea slujbelor în limba română reprezintă o încălcare a unei valori europene faţă de care trebuie să luăm poziţie“. După cum ne-a declarat PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, prezent la întrunire, s-a abordat problema din Valea Timocului, „pentru că nu este suficient numai dialogul între cele două Biserici, care durează de mai multă vreme. Biserica noastră are nevoie şi de sprijinul diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe, pentru faptul că omologii lor din Republica Serbia ar putea să facă demersuri necesare pe lângă Biserica Ortodoxă Sârbă. S-a discutat şi despre românii din Italia şi Spania. „Modul în care BOR se implică în Italia este foarte important tocmai pentru a evita anumite incidente care au generat probleme maximizate în mod injust, nedrept, imoral. Dar, prin legătura cu reprezentanţii Bisericii, putem să avem activitate preventivă în legătură cu mulţi români care nu îşi găsesc problemele ascultate măcar de cineva, generând dificultăţi“, a precizat Diaconescu. PS Episcop Ciprian a declarat că din punct de vedere cultural, atât în Italia, cât şi în Spania, preoţii români au organizat aşa-numita şcoală de duminică, astfel încât copiii românilor să nu-şi uite limba maternă. „Prin Ministerul Afacerilor Externe, respectiv Departamentul Românilor de Pretutindeni, vom iniţia şi vom concretiza un proiect de asigurare a cărţilor necesare cursurilor, dar şi construcţia unor biserici“, a mai spus Episcopul-Vicar Patriarhal.