Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Ministrul Transporturilor avertizează constructorii străini
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, sâmbătă, că firmele de construcţii din străinătate care lucrează în România sunt libere să părăsească ţara, dacă nu dau dovadă de seriozitate. "Debandada din implementarea contractelor pe construcţii de drumuri, căi ferate şi căi navale în România trebuie să se oprească. Pe cei care nu vor să muncească în România îi rugăm frumos să plece în ţările de unde au venit, cu penalităţile aferente", a spus Boagiu.



.jpg)
