După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Misiune chiriarhală în parohiile din Protopopiatul Oraviţa
În Duminica de după Botezul Domnului, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Răcăjdia, Protopopiatul Oraviţa. Chiriarhul a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii parohiale cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, care a suferit ample lucrări de renovare şi înfrumuseţare în exterior, apoi Sfânta Liturghie arhierească, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, informează Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeşului. La Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi, tineri îmbrăcaţi în costume naţionale, dar şi Fanfara comunităţii româneşti din Debrecen, Serbia. Comunitatea ortodoxă română din Debrecen este înfrăţită cu parohia Răcăjdia, drept urmare oamenii au dorit a fi părtaşi la bucuria fraţilor lor din ţară, prin participarea la acest eveniment istoric pentru comuna Răcăjdia. La momentul cuvenit, ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură, după care i-a fost decernat titlu de cetăţean de onoare al comunei Răcăjdia de către primăria comunei. La final, toţi credincioşii prezenţi au primit anaforă şi binecuvântarea ierarhului, după care au participat la agapa dragostei frăţeşti, oferită de parohie cu prilejul acestui fericit eve-niment. În după amiaza aceleiaşi zile, Episcopul Caransebeşului a poposit în mijlocul credincioşilor din parohia Vrăniuţ, din Protopopiatul Oraviţa. Localitatea Vrăniuţ este atestată documentar în anul 1690 şi este situată în sud-vestul judeţului Caraş-Severin, în apropierea graniţei cu Serbia. Ierarhul a oficiat slujba Vecerniei, în biserica parohială cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujbă, Episcopul Lucian a purtat discuţii cu credincioşii şi a vizitat casa parohială.



.jpg)
